Dacă aveți informații care sugerează existența unor acte de fraudă, corupție și altor activităţi ilegale în procesul de implementare a proiectelor, precum şi acte de conduită necorespunzătoare, ilicită a angajaților Fondului și/sau persoanelor contractate de Fond, Vă rugăm să le transmiteți în scris, prin e-mail la adresa antifrauda@fee.md sau să ne contactați la nr. de tel. +373 60 511 611
28.01.2019
24.01.2019
FORMULAR - Date aditionale solicitate FEE FINAL 06.08.2013 / Download /
Apel de propuneri de proiecte (revizuit)
în domeniul Eficienţei Energetice şi valorificării Surselor de Energie Regenerabilă
În conformitate cu Legea energiei regenerabile nr. 160-XVI din 12 iulie 2007 (publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova, 2007 nr. 127-130) şi Legea cu privire la eficienţa energetică nr. 142-XVI din 2 iulie 2010 (publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova, 2010 nr. 155-158), Guvernul Republicii Moldova a aprobat Hotărîrea cu privire la Fondul pentru Eficienţă Energetică nr. 401 din 12 iunie 2012 (publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova, 2012 nr. 126-129).
Fondul pentru Eficienţă Energetică (Fondul) susţine proiectele din R. Moldova axate pe promovarea Eficienţei energetice (EE) şi valorificarea Surselor de energie regenerabilă (SER), care au impact pozitiv asupra reducerii emisiilor gazelor cu efect de seră. În acest context, în cadrul apelului dat, Fondul a alocat 80 milioane lei, ceea ce reprezintă valoarea totală maximă disponibilă pentru finanţare a proiectelor eligibile în domeniul EE şi SER.
Prezentul apel este ghidat de procedurile şi cerinţele stabilite prin HG cu privire la Fondul pentru eficienţă energetică nr. 401 din 12 iunie 2012 (în continuare - Regulamentul Fondului).
Forma suportului financiar pentru proiectele propuse va fi stabilită în Contractul de finanţare semnat de către Fond şi solicitanţii de finanţare care au trecut cu succes procedurile de evaluare şi selecţie, divizate în două etape: (a) evaluarea propunerii iniţiale de proiect, (b) evaluarea detaliată a proiectului. Decizia finală privind finanţarea proiectelor va reveni Consiliului de administrare al Fondului.
A) Propunerile de proiect vor fi depuse de către solicitanţii de finanţare - reprezentanţi autorizaţi ai obiectivelelor de menire socială aflate în proprietatea publică centrală şi locală de toate nivelele, care corespund următoarelor cerinţe:
B) Suportul financiar din partea Fondului pentru proiectele aprobate în cadrul acestui apel, va fi oferit în formă de grant.
C) Fiecare solicitant poate prezenta cel mult 3 propuneri de proiecte. Soluţiile tehnice propuse în proiectele respective nu trebuie să se suprapună, în sensul în care un proiect poate reprezenta o parte componentă esenţială a altui proiect propus spre finanţare de către acelaşi solicitant.
D) Documentele urmează a fi depuse pînă la data de 15 februarie 2013, ora 17:00 la sediul Fondului.
E) Depunerea şi evaluarea propunerilor de proiect vor fi efectuate în conformitate cu procedura descrisă în Regulamentul Fondului, prin respectarea următorilor paşi de procesare:
Fondul va înregistra data şi ora exactă de recepţionare a fiecărei Propuneri iniţiale de proiect (PIP), prin atribuirea unui număr unic de identificare a acestuia;
PIP vor fi evaluate (evaluare iniţială) în ordinea recepţionării acestora de către Fond;
Evaluarea PIP va fi axată pe:
Conformitatea administrativă, adică confirmarea faptului că a fost depus setul deplin de documente şi că acestea au fost semnate şi ştampilate în modul corespunzător;
Eligibilitatea solicitantului de finanţare şi a PIP în conformitate cu Anexa 3 a Regulamentului Fondului, cu detalierile şi clarificările prezentate în Anexa 1 şi Anexa 3 la prezentul apel.
Fondul va informa solicitantul de finanţare imediat după finalizarea procesului de evaluare iniţială a PIP;
Doar propunerile solicitanţilor de finanţare care au trecut cu succes etapa de evaluare iniţială vor fi recomandate pentru depunerea către Fond a propunerii detaliate de proiect, care va servi ca bază pentru etapa de evaluare detaliată;
Solicitanţii de finanţare care au obţinut Aprobarea iniţială a PIP vor depune Descrierea detaliată a proiectului (DDP) în termen de pînă la 20 de zile lucrătoare din data înştiinţării din partea Fondului în privinţa aprobării iniţiale a PIP. În cazuri excepţionale, Directorul executiv al Fondului poate aproba extinderea datei limită de depunere a DDP cu maxim 10 zile lucrătoare, în baza solicitării în scris parvenite din partea solicitantului de finanţare în care se indică motivele justificative. Aprobarea extinderii solicitate va fi efectuată în scris. DDP depusă după data extinderii aprobate, nu va fi acceptată de către Fond;
Toate DDP recepţionate de către Fond în termenii stabiliţi vor fi evaluate în conformitate cu Art. 76-78 ale Regulamentului Fondului, cu detalierile şi clarificările ulterioare prezentate în Anexa 1 şi Anexa 3 la prezentul apel. Numai proiectele care au trecut cu succes etapa de evaluare a fezabilităţii tehnice, financiare şi de mediu (evaluarea detaliată) vor primi suport din partea Fondului; Ulterior, DDP va fi evaluată în conformitate cu criteriile de selecţie prezentate în Anexa 2 la prezentul apel. Fiecare propunere de proiect va obţine un Scor total de evaluare (STE), care va fi utilizat pentru prioritizarea propunerilor de proiecte în vederea oferirei suportului din partea Fondului. În cazul în care valoarea totală a suportului financiar solicitat din partea Fondului de către proiectele care au trecut cu succes etapa de evaluare detaliată depăşeşte suma maximă alocată de către Fond în cadrul apelului dat, propunerile de proiecte care au obţinut un STE superior vor avea prioritate în privinţa finanţării faţă de propunerile de proiecte cu STE inferior.
F) Costurile eligibile aferente proiectelor propuse, reprezintă cheltuielile necesare pentru derularea proiectelor şi trebuie să fie confirmate prin documentele contabile. În cadrul prezentului apel, costurile (facturile) suportate (emise) pînă la data depunerii propunerilor de proiecte către Fond, vor fi considerate neeligibile, cu excepţia cheltuielilor suportate de către solicitanţii de finanţare pentru efectuarea auditelor energetice şi studiilor de fezabilitate necesare pentru realizarea proiectelor propuse spre finanţare, cu condiţia că data elaborării acestora nu depăşeşte 12 luni din momentul recepţionării propunerii iniţiale de proiect în adresa Fondului.
Fondul nu va rambursa sau finanţa cheltuieli suportate de către solicitanţii de finanţare înainte de data aprobării finale a proiectului de către Consiliul de administrare al Fondului, respectiv semnarea contractului de finanţare cu Fondul, cheltuielile date fiind efectuate pe propria răspundere şi risc a solicitanţilor.
Taxa pe valoare adăugată nu reprezintă un cost eligibil pentru a fi finanţat de către Fond şi prin urmare nu va fi luată în consideraţie la calcularea eficienţei proiectelor de investiţie, cu excepţia cazurilor în care taxa pe valoarea adaugată nu poate fi recuperată de către solicitantul de finanţare în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Detalii suplimentare privind costurile eligibile sunt descrise în Anexa 4 la prezentul apel.
G) Propunerile de proiecte trebuie să fie prezentate în deplină conformitate cu cerinţele Fondului. Solicitantul pentru finanţare trebuie să depună în adresa Fondului o Scrisoare de solicitare, semnată de către reprezentantul autorizat al solicitantului prin care se solicită finanţarea proiectului.
La Scrisoarea de solicitare vor fi anexate următoarele documente:
Studiul de fezabilitate sau Raportul de audit energetic nu trebuie să fie mai vechi de 12 luni de la data depunerii propunerii iniţiale de proiect. Pe copiile studiului de fezabilitate sau a raportului de audit energetic, precum şi pe copia Caietului de sarcini trebuie să fie aplicată ştampila şi semnătura conducătorului persoanei juridice sau semnătura persoanei fizice care reprezintă solicitantul.
Toate documentele depuse anterior la Agenţia pentru Eficienţă Energetică sau orice altă instituţie nu vor fi luate în consideraţie de către Fond. Solicitanţii de finanţare interesaţi trebuie să depună documentele în conformitate cu condiţiile menţionate în acest apel.
Documentele urmează a fi depuse la sediul Fondului pentru Eficienţă Energetică cu adresa: mun. Chişinău, b-dul. Ştefan cel Mare 180, etajul 6, bir. 607, MD-2004. Mai multe detalii pot fi obţinute la numărul de telefon: 060809709 și la adresa de email : info@fee.md
![]() |
Apel 1 Licitatie 21-12-12 |
![]() |
Formular Propunerea iniţială de proiect |
![]() |
Chestionar de evaluare a impactului asupra mediului |
